Imprimanta inkjet versus laser

Am modificat articolul ultima data pe: 17.10.19

 

Daca iti doresti sa printezi pe mai multe tipuri de hartie, inclusiv pe cea fotografica, varianta unei imprimante inkjet e mai buna, deoarece permite tipariri diverse. Daca ceea ce iti doresti este calitate excelenta in printarea de documente, ai nevoie de un device laser. Ambele variante pot oferi rezultate foarte bune, insa, depinde de ce asteptari ai. 

 

Cand vrem sa cumparam o imprimanta, prima data trebuie sa ne gandim la tipul acesteia. In principal, exista doua modele foarte cunoscute, care au moduri de functionare diferite – cu cerneala si cu laser. 

Afla, mai jos, ce presupune fiecare dintre aceste doua variante, pentru a lua o decizie cat mai simplu si mai corecta.

 

Principii de functionare

Aparatele cu inkjet lucreaza diferit fata de cele cu laser. Acestea au un sistem destul de simplu, in care, un cap de imprimare arunca cerneala pe hartie, sub forma unor picaturi foarte mici, cu ajutorul unor duze. Apoi, capul respectiv se misca stanga-dreapta, redand pe foaie ceea ce doresti sa tiparesti. 

In ceea ce priveste modelele laser, ele folosesc raze care imprima pe un tambur rotativ imaginea, acesta fiind incarcat electric pozitiv. In cele din urma, laserul alege punctele cu sarcina negativa in conformitate cu tiparirea dorita. 

Dispozitivele cu inkjet folosesc drept consumabile cartuse cu cerneala, ce pot fi color sau alb-negru, iar cele cu laser tonere speciale, care imprima in patru nuante (negru, albastru, rosu si galben) cand e vorba de color. 

 

Avantaje si dezavantaje

O astfel de achizitie trebuie facuta luand in considerare aspecte atat pozitive, cat si negative. Trebuie sa stii exact ce avantaje si dezavantaje ai, sa le pui in balanta si sa te hotarasti cu privire la ceea ce alegi in final. 

Pentru inceput, iti vom vorbi despre punctele forte pe care la aduc cu sine imprimantele cu cerneala. Acestea sunt apreciate in primul rand datorita calitatii lor in printare, pe orice tip de hartie. Le poti folosi atat pentru documente si schite, cat si pentru grafice si fotografii. 

Daca te gandesti sa cumperi o imprimanta cu inkjet, aceasta nu va fi costisitoare la achizitie, chiar daca vrei un model care sa tipareasca si color, nu doar alb-negru. In plus, nici consumabilele nu sunt foarte scumpe. La aceste modele, daca un cartus s-a epuizat, imprimanta va continua sa printeze cu ajutorul celor ramase. 

 

 

Modelele cu cerneala au si avantajul ca nu sunt foarte voluminoase, ci ocupa un spatiu relativ mic, daca nu sunt multifunctionale. 

Sa vorbim insa si despre dezavantajele pe care le aduc cu sine aceste device-uri. In primul rand, amintim de viteza. Modelele de acest fel sunt ceva mai lente, motiv pentru care timpul de asteptare e putin mai mare fata de cum se intampla la variantele cu laser. 

Un alt dezavantaj important il reprezinta frecventa cu care trebuie schimbate cartusele. Va fi necesar sa fie inlocuite destul de rapid, marea majoritate a modelelor obisnuite fiind capabile sa printeze pana la 500 de foi cu o singura incarcare. Sunt si mai performante, dar mult mai costisitoare. Si sa nu uitam si de faptul ca daca nu e intrebuintat o perioada, tusul se usuca si nu mai poate fi reutilizat, ci necesita inlocuire. 

Trecem acum la imprimantele laser. Acestea sunt alegerea persoanelor care au nevoie de calitate superioara cand e vorba de tiparirea documentelor. Ele vor oferi claritate si reproduc excelent o multime de fonturi. 

Device-urile din aceasta categorie sunt apreciate si pentru viteza cu care lucreaza, avand un timp de asteptare scurt si fiind capabile sa printeze pana la 55 de pagini pe minut, daca sunt cu adevarat performante. 

Imprimantele cu laser au si avantajul ca nu consuma atat de rapid tonerele. Chiar daca acestea sunt mai scumpe decat la modelele cu cerneala, durata lor de viata e mai lunga si nu se usuca atunci cand nu sunt folosite. 

Aceste device-uri sunt ideale pentru business-uri, avand si un spatiu de stocare mare, ce poate depasi chiar si 1.000 de coli, la modelele industriale.

In privinta dezavantajelor pe care le au imprimantele din aceasta categorie, primul e legat de costuri. Consumabilele pe care le utilizeaza sunt mai scumpe, dar si dispozitivele in sine, mai ales daca ceea ce ai nevoie e un model care sa printeze si color, nu doar monocrom. 

Apoi, tine cont si de faptul ca sunt recomandate si apreciate pentru a tipari text, pe hartiile clasice, nefiind o alegere buna cand vine vorba de imagini. Printerele cu laser sunt si mai voluminoase ca alte modele, deci, va trebui sa gasesti pentru ele un spatiu de pastrare/utilizare mai generos. 

 

 

Criterii de selectie importante in achizitionare

Cand vrei sa cumperi imprimante (aici lista comparativa) trebuie sa urmaresti cateva aspecte esentiale intr-o astfel de alegere:

Tipul – gandeste-te dinainte daca vrei un model simplu sau un aparat multifunctional. Cele din prima categorie se ocupa doar de printare, celelalte pot si scana, xeroxa sau trimite faxuri. 

Tehnologia de printare – in privinta acestui aspect, ai in vedere cele mentionate mai sus, deoarece ne referim la modelele care functioneaza cu cerneala sau laser. 

Mod de tiparire – detaliul acesta iti ofera informatii despre culorile in care se va face tiparirea. Modelele monocrom listeaza doar alb-negru, cele color in mai multe nuante. 

Utilizare – aici trebuie sa te gandesti la ce anume ai nevoie. Vrei o imprimanta pe care sa o folosesti din cand in cand, pentru proiecte la scoala/facultate sau una pentru o mare companie sau centru de multiplicare, ce necesita un volum mare de printat, intr-un timp scurt. 

Format maxim acceptat – marea majoritate a device-urilor functioneaza cu hartie A4 sau la dimensiuni mai mici. Sunt insa si variante ce tiparesc A3 sau mai mare si pot fi intrebuintate pentru afise, bannere sau alte astfel de materiale. 

Capacitate de stocare a hartiei – orice imprimanta are o tavita de input, in care se pastreaza hartia ce urmeaza a intra in interior si a fi scrisa, dar si una de output, in care vor ajunge paginile care au fost printate. 

Viteza – daca vrei ca totul sa mearga rapid si sa nu astepti prea mult pana cand dispozitivul isi face treaba, vezi sa optezi pentru o varianta ce ofera o viteza cat mai mare. Aceasta se exprima in pagini pe minut (ppm) si poate avea valori diferite la tiparirea monocrom fata de cea color. 

Cam acestea sunt cele mai importante informatii pe care trebuie sa le stii cu privire la imprimantele inkjet si cele laser. Analizeaza bine si ia decizia potrivita, astfel incat sa alegi cea mai buna varianta pentru nevoile tale personale sau pentru cele ale companiei. 

 

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...