Top 8 nume celebre pentru laptopurile de gaming oferite

Am modificat articolul ultima data pe: 03.04.20

 

Nisa de piata formata din laptopuri de gaming este intr-o continua crestere si, odata cu ea, apar si tot felul de noi si noi branduri de care, poate, nu ai auzit. Pentru a te asigura ca achizitionezi un dispozitiv care duce jocurile ce vor aparea pentru urmatorii cativa ani, te vei uita in specificatii, dar si la numele producatorilor componentelor, precum si la cel care comercializeaza un anumit model. Iata cateva nume celebre. 

 

Atunci cand investesti intr-un laptop pentru gaming, numele conteaza la fel de mult precum partile componente si finisajele sau tehnologiile incluse. Aceste dispozitive sunt minunate, in primul rand pentru modul deosebit in care arata, de cele mai multe ori, cat si prin faptul ca pot fi configurate dupa dorintele utilizatorului, in mare parte, devenind “casele” in care vor locui cele mai indragite jocuri ale anului si ale celor ce vor urma. Pe piata de profil se remarca anumite branduri care detin macar o serie de dispozitive destinate gamingului, si despre ele vom vorbi astazi. 

 

HP

Hewlett-Packard exista pe piata din 1939, transformandu-se in 2015 in HP Inc. prin dezbinarea companiei-mama, fiind cel mai mare vanzator de computere personale din lume. Ofera atat produse profesionale, cat si de uz casnic, printre ofertele sale actuale aflandu-se si doua serii pentru jocuri, si anume Pavilion Gaming si Omen. 

Prima serie se caracterizeaza prin preturi mai accesibile maselor, dispunand de specificatii actualizate, care sustin titluri iesite recent pe piata, in timp ce seria Omen pune la dispozitia doritorilor variante high-end, dotate cu cele mai noi procesoare si placi video, precum si sisteme de ventilare potente, ecrane duale sau greutati minime.  

ACER Predator

Este seria de laptopuri de gaming a producatorului taiwanez, care foloseste doar procesoare de ultima generatie de la Intel, aducand doritorilor adevarate masini de razboi in luptele virtuale cu monstri, soldati sau armate intregi. Cu un design deosebit, dotate cu lumini, coolere profesionale si specificatii de top, aceste produse se vand ca painea calda, fiind prezente pe piata de profil premium, fiind create de jucatori hardcore pentru altii ca ei. 

Desi a aparut pe nisa de piata mai tarziu comparativ cu alte nume mentionate in aceste randuri, a reusit sa cucereasca un segment prin branding, strategia sa de comunicare si prin experienta oferita de fiecare produs in parte. 

 

Lenovo

Multinationala chinezeasca ce are o istorie de 35 de ani in industrie activeaza pe piata de componente si electronice, producand si comercializand de la laptopuri si pana la telefoane mobile, servere, televizoare, produse software si spatii de stocare. 

Seria sa de gaming este compusa din modele Legion, care pornesc de la un pret mediu si ajung pana la optiuni high-end, neexceland la capitolul design, dar dispunand de configuratiile necesare rularii celor mai importante jocuri ale anului. Si, de fiecare data, dispozitivele sale vin cu o garantie extinsa, motiv pentru a le incerca. 

 

RAZER 

Acest brand care produce si vinde orice are legatura cu gamingul pune la dispozitia doritorilor periferice (mouse, tastatura  microfon, casti), console proprii, echipamente dar si monitoare si laptopuri descrise printr-un design specific, carora nu le lipsesc jocurile de lumini si coolerele necesare rularii fara probleme a jocurior. 

Configuratiile sale actualizate, cu display-uri de calitate si placi video de noua generatie, in ton cu lansarile de pe piata, reusesc sa atraga publicul care prefera optiunile premium, dar la un pret relativ ridicat fata de concurenta. Exista si versiuni ultrabook, mai subtiri si mai putin “tipatoare” in ce priveste forma si LED-urile, dar si optiuni robuste, care nu se dau inlaturi de la adaugarea oricarui tip de accesorii. 

Origin

Sistemele Origin se bazeaza pe necesitatile clientului, fiind lansate in 2009, in prezent facand parte din portofoliul Corsair, introducand oportunitatea de individualizare a aspectului si configuratiei tehnice a dispozitivului. 

Exista optiuni de 13 inch, 15 inch si 17 inch, sub sasiu gasindu-se placi video performante si procesoare de ultima generatie, iar exteriorul e considerat subtire si portabil, in ciuda dimensiunilor generoase. Laptopurile EON pot fi dotate cu pana la 64 GB de memorie RAM, pentru a rezista la orice proces, si performantele lor se aseamana foarte mult celor de care e capabil un sistem clasic, de tip PC. 

 

Alienware

E un brand american fondat in 1996, fiind, de fapt un subsidiar al multinationalei Dell. Produsele sale se axeaza pe sfera de gaming, lucru exprimat prin designul deosebit, care aduce mereu aminte de extraterestri. Produce atat laptopuri, cat si console si desktopuri destinate jocurilor, articolele sale avand preturi ridicate, avand in vedere si configuratiile tehnice. 

Ai la dispozitie variante de 15 inch si 17 inch, pentru a obtine o vizualizare buna a ceea ce joci, la interior asteptandu-te cele mai noi procesoare de la Intel si placi video gata de rulare. In plus, poti inlocui anumite componente dupa cativa ani, pentru a upgrada configuratia si a obtine tot ce poti dintr-un astfel de sistem high-end. 

 

MSI

E desemnat cel mai de incredere brand de multiple publicatii media de profil, punand la dispozitia consumatorilor de rang inalt sase serii de gaming, si anume GT Titan, GS Stealth, GE Raider, GP Leopard, GL si GF Thin, astfel incat orice stil de joc si orice preferinta sa fie satisfacute. 

Rivalizeaza cu gamingul pe PC, folosindu-se de grafica si procesare de ultima generatie, ducand performantele utilizatorului la un nou nivel. Si pe pagina oficiala a brandului iti poti gasi imediat articolul favorit, alegand direct din specificatiile de baza precum placa video, procesorul sau dimensiunea ecranului. Pregateste-te, totusi, sa scoti din buzunar o suma bunicica, deoarece aceste sisteme mobile nu sunt tocmai cele mai ieftine. 

ASUS

Poate cea mai faimoasa serie de laptopuri ASUS (aici niste modele comparate) pentru gaming este ROG (Republic of Gamers) care se imparte, mai apoi in seriile G, GL si GX, care pun la dispozitia doritorilor ecrane de la 15 inch si pana la 20 inch, producand, astfel, adevarati mamuti robusti, dar, totusi, relativ portabili. 

In general, vei gasi procesoare Intel in astfel de configuratii, dar exista si optiuni AMD, asa cum si cand vine vorba despre placi video gasesti optiuni nVidia si AMD Radeon. Preturile difera de la o serie la alta, incepand cu cele medii si urcand vertiginos pe masura ce componentele sunt mai recent aparute pe piata si capabile de performante mai bune. 

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre